Recensământul agricol, finanţat cu patru milioane de euro de UE – Adevarul, 12.11.2010

La 2 decembrie va începe Recensământul agricol care se derulează pe o perioadă de trei ani, inclusiv perioada pregătitoare, potrivit oficialilor Ministerului Agriculturii. în ceea ce priveşte finanţare proiectului, Recensământul agricol va costa aproape 113 milioane de lei, din care circa 17 milioane (adică patru milioane de euro) vor veni din fonduri de la Uniunea Europeană

În acest timp vor fi reactualizate datele privind suprafeţele agricole existente, efectivele de animale, sistemele de irigaţii, numărul producătorilor agricoli şi nivelul de dotare al fermelor.

Ministrul de resort, Valeriu Tabără, susţine că este foarte important ca agricultorii să declare exact câte animale deţin sau câte hectare au în exploatare pentru ca datele să fie cât mai concrete. “La ultimul recensământ din 2002-2003 au fost centralizate nişte date care nu au putut fi folosite”, menţionează el.

Informaţiile din teren vor fi culese de 38.000 de recenzori. În ceea ce priveşte cheltuielile totale cu Recensământul agricol, oficialii spun că acestea vor ajunge la aproape 113 milioane de lei, din care circa 17 milioane (adică patru milioane de euro) vor fi acoperite din fonduri de la Uniunea Europeană. Contribuţia Ministerului Agriculturii va fi de 63 milioane de lei, a Institutului Naţional de Statistică de 42 de milioane de lei şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor de 6,8 milioane de lei. Campania de promovare a proiectului realizat la fiecare 10 ani costă 30.000 de euro.

Recensământul se derulează pe trei ani

În intervalul martie – 30 noiembrie 2010 au avut loc lucrările pregătitoare, între 2 decembrie 2010 şi 31 ianuarie 2011 vor fi culese datele din teren, iar acestea vor fi prelucrate la nivel teritorial între martie şi noiembrie 2011 şi la nivel central în perioada decembrie 2011 – mai 2012. În iunie 2011 vor fi prezentate rezultatele provizorii, iar un an mai târziu se vor transmite la Eurostat rezultatele finale.